Toamna

Toamna

Te-am întâlnit și m-am regăsit. N-ai așteptat să îți spun ce simt și m-ai mângâiat. Apoi m-ai întrebat dacă poți să mă săruți și nu ți-am răspuns. Doar te-am lăsat să o faci.

Întotdeauna te-aș lăsa să o faci. Pentru că doar așa aș putea să exprim ce simt, altfel nu îmi găsesc cuvintele. Și dacă se pierd, am senzația că te pierd și pe tine. Așa că aleg să respire cuvintele pentru tine și eu să îmi dau voie într-un sărut.

– Ce a însemnat sărutul acela pentru tine ?

– O promisiune.

– Ce spune?

– Că ne vom revedea.

– Știi că mie nu îmi plac promisiunile.

– Nu ți-am promis ție, mi-am promis mie.

– Credeam că promisiunea se împarte la doi.

– Se împarte între ‘eu’ și ‘mine’.

– Ce ți-ai promis?

– Să dau sens.

– Cui?

– Vieții mele.

– Nu are?

– Nu are fără tine.

– De unde știi?

– Știu când te văd.

– De asta simt nevoia să te revăd și mi-am promis.

– Și dacă nu se îndeplinește promisiunea?

– Promisiunile nu au timp, se pot îndeplini oricând, stau cuminte și am răbdare.

– Nu are sens ce spui și cu toate astea tu cauți un sens. Nu ți se pare ciudat?

– Ciudat mi se pare să fii dur cu mine.

– Nu sunt.

– Dar cum ești?

– Cum simt.

– Încearcă să mai simți.

– Sunt mai emoționat că niciodată. Poate mă străduiesc doar să îmi țin rațiunea vie.

– Eu am renunțat la rațiune în momentul în care am decis să sparg niște bariere.

– Care sunt acelea?

– Ale timpului și ale distanței dintre noi.

– Poate asta este frumusețea, să nu avem timp. Știi, așa mă bucur intens de clipele cu ține. Le risipesc.

– Te uitai tot timpul la ceas când ne-am văzut și îmi era teamă.

– În dragoste nu există teamă.

– Ba eu cred că în dragoste există întotdeauna teamă.

– De ce?

 – Pentru că și dragostea se împarte la doi.

– O iau razna, jur. Trebuie să te văd din nou. Vreau asta.

– Începi să redevii tu, să nu mai fii dur.

– Nici nu am fost vreodată., Poate par, tot ca un fel de promisiune. Față de mine.

– Zi-mi un singur cuvânt din promisiune.

– ‘Suferi’.

– Vezi? Deci în dragoste există teamă.

– Poate există, chiar și teamă de a nu lăsa să se piardă nimic.

– Ce s-ar putea pierde?

– Știi ce nu s-ar putea pierde, de fapt?

– Spune-mi!

– Lirismul și romantismul, moare ceva în mine să te cunosc.

– Credeam că mă cunoști.

– Știu, știu multe despre tine. Dar să te cunosc, încă mai reușesc.

– M-ai cunoscut când m-ai sărutat pe frunte.

– Sărutul de pe frunte a fost ultima picătură în care am încercat să mă abțin.

– Apoi nu ai mai încercat.

– Apoi nu am mai reușit, de fapt, nu știu să mă adun când mă spulberi.

– Continuă.

– Te-am sărutat și am simțit cum am plecat.

– Unde?

– În căutarea unor siluete.

– Ale cui?

– Ale viselor mele de toamnă.

– Tot timpul ai iubit toamna.

– Pentru că toamna te-am cunoscut.

– N-aș fi putut trăi ceva mai frumos de atât!

– Toamna, când mor frunzele.

– Nu mor.

– Dar ce fac?

– Colorează pământul, îl alintă.

– Vorbești din povești frumoase!

– Tu ce ai simțit când te-am sărutat?

– Și eu am plecat.

– Unde?

– După fluturi.

– Știi cum ești?

– Cum vrei tu să fiu.

– Oare?

– Nu, asta îmi place să crezi.

– Deci cum sunt ?

– Alintată.

– Sunt și alintată, acum sunt supărată.

– De ce?

– Pentru că ești departe și nu ne rămân decât cuvintele astea schimbate într-o conversație plăpândă.

– Dar ne rămân nouă.

– Îmi treci mâna prin păr să îmi treacă?

– Crezi că ajută dacă îmi trec mâna prin păr?

– Ajută.

– Puțin prin păr, apoi vag pe obraz și doar puțin în dreptul buzelor. Și să știi că va trebui să stau foarte aproape de tine. Atât de aproape încât abia să te mai pot privi.

– Mă țin pe picioare, încă.

– Iar acum va trebui să mă opresc, imaginează-ți cât de tare bate inima dacă îți mai ating și părul în timp ce te privesc.

– Îmi imaginez, poate. Îl las desprins?

– Da.

– Te-am văzut cu ochii făcând asta în timp ce citeam, s-ar putea să fi simțit mai mult. Dar ne oprim, bine. Rămânem la bătăile inimii și atât .

– S-au oprit, pentru o secundă.

– Atât au voie, o secundă, în care să țină momentul atingerii și să îl păstreze.

– Doar respirația ta le mai poate liniști pe ele, bătăile.

– Și dacă sunt departe?

– Nu ești departe deloc, dacă închizi ochii puțin, îmi simți respirația, acolo.

– I-am închis, am simțit-o deja. Cred că este a treia oară.

– Când…?

– … când îmi mușc buzele.

– Asta mă face să îmi doresc să te văd.

– Să le poți atinge ușor?

– Da.

– Tot coborând din păr?

– Tot așa.

– În timp ce te apropii tot mă mult?

– Până ce orice distanță este anulată și va trebui să mă oprești.

– Ce ții în palmă?

– Mireasma.

– Cui?

– Chiar trebuie să ne explicăm tot?

– Nu. E suficient că o ții.

– E suficient că ești.

– Ne vom regăsi cândva?

– Dacă mă cauți, da.

– Și dacă nu te caut?

– O să plângă părul tău după atingerea mea.

– Și mireasma-mi nu-ți va mai fi.

– Asta vrei?

– Deloc.

– Poate.

– Poate deloc?

– Poate ne vom revedea și nu ne vom mai despărți deloc.

– Dar nu ne-am despărțit niciodată. Nici acum nu suntem.

– Dar?

– Dar privim același cer din locuri diferite.

– Ce vezi pe cer acum?

– Albastru.

– Atât?

– Da. Tu?

– Nori.

– Se schimbă vremea?

– Da. A fericirii noastre.

– Norii aduc fericire?

– Norii aduc timp. Nu ai văzut că sunt efemeri?

– Deci norii aduc timp fericirii noastre.

– Da , apoi o împrăștie.

– Știi ce ar fi frumos? Să dansăm odată sub cerul liber chiar când norii împrăștie fericire.

– Eu nu știu să dansez.

– Nu este orice dans.

– Dar?

– Este așa o învăluire într-o îmbrățișare, o mișcare ușoară de pași și o apropiere caldă. Un strâns ușor de mâna și apoi tare, pe mine toată, la piept. Și alți câțiva pași ușor.

– Cât de repede reușești să mă convingi…

– Sigur că te conving. Ești pasional, atrăgător, ceea ce am spus este doar o parte din ține.

– Să fie ziua sau noaptea?

– Tu iei în calcul?

– Mă zăpăcești! Ce anume să iau în calcul?

– Câte nopți stăm departe unul de celălalt.

– Ai numărat tu?

– Nu, m-aș sufoca. Am preferat să îmi promit.

– Deci înțeleg că răspunsul este noaptea, dansul să fie în noapte.

– Da.

– Bine, nu- ți voi putea refuza un dans ție.

– Nu mie, ție. Ție nu trebuie să îți refuzi.

– Este un fior așa care mă trece, pe care nu l-am mai întâlnit în nicio altă stare până acum.

– Este doar începutul, eu sunt gravitația.

Gravitezi în jurul meu tot timpul. Nici nu-ți imaginezi tu. De asta îmi pun uneori o mască de dur. Ca să pot să aștept, să rezist, să nu te văd. Nu știu ce ne împiedică să ne fim, nici nu m-am gândit niciodată, poate distanța. Știu doar că mulțumesc vieții că am trăit să te cunosc. Și da, zic să te cunosc. Acum simt că te cunosc, din tot ce am vorbit. Știu că te cunosc și că te am, asta este o certitudine pentru mine. Știu că tot aștepți să-ți spun cum te iubesc, nu știu. În schimb, știu că ți-aș prinde un zmeu în păr. Ești un copil și ți-ar plăcea. Așa aș putea să te privesc de oriune aș fi. Te-aș vedea alergând fericită, coborâtă într-un tărâm cert, al nebuniei. Și zmeul te-ar însoți oriunde. M-ai întrebat ce am în palmă și ți-am răspuns : mireasma. Am mireasma ta de fericire care m-a cucerit, nici nu știi că de fiecare dată când ești supărată o împrăștii spre tine dintr-o suflare. Iar tu credeai că norii fac asta. Eu eram, dar eu îți pot fi orice, chiar și nor. Când erai mică îți plăcea să desenezi nori, înseamnă că m-ai rupt dintr-unul și m-ai plămădit. Și fiorul, sigur îl recunoști, tot tu l-ai inspirat. L-ai simțit, cunoști senzația? Că nu are loc în tine, că ar vrea să iasă să fugă după zmeu? Cu tine trăiesc dincolo de viață, în două anotimpuri, nu doar în toamnă: într-unul din mine și unul din afară. Caut în viața mea un rost. Încep să cred că este acela de a-ți sufla fericire. Cine poate ști? Poate noi? Prima dacă când am auzit acest cuvânt din respirația ta, am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare. Uitasem cum mă numesc, cred că devenisem un mister. Mai ales pentru mine. Acum cred că suntem două libertăți inventate în același timp, doar ne redescoperim unul prin celălalt. Eu mă pierdusem puțin de mine, voiam să-ți spun ‘Rămas bun’, dar ai avut grijă să-mi reamintești că inima mea crede, să o urmez, că îmi arată un drum, să mă ridic și să mă duc. De atunci îmi doresc să vin. La tine, suflet cu zmeu mut. Uite-l, răsare, lumina zilei îți așteaptă magia.